Adesea te caut in jurul minunii ce esti
Si astazi ma intreb de ce n-o mai fac.
Esti oare in florile ce-am strans in suflet?
Sau poate in palma ce-atinge un zambet?
Te pierd printre asternuturile albe si moi
Care au refuzat sa se sifoneze din cauza trupului gol
Ma pierd in iubirea ce cade din soapte
Si printre lacrimi ce se-mpletesc catre sol.
Pe perna ce-ascunde doar visele triste
Imi sprrijin pletele arse de gandurile tale
Te chem si te cern in aerul fierbinte al mintii
Ca iubirea ce-ti cade usor printre palmele reci.
Ascult INFINITUL prin vene
Te-alung si te pierd in coltul zambetului grav
Ma-nvelesc adessea cu sufletul gol
Si te stiu langa mine chiar daca nu existi nicaieri.
Indiscutabil, ne aflam in fata unui mare moment de poezie.
Excelent!Bravo!Super Cool!
Cred ca intregul Univers, in toata maretia si splendoarea sa, nemaivorbind de autenticul filon
al capodoperizarii intrinseci oricarui demers cognitiv si erotic al sau, este un simplu bob de nisip in fata TA,
fapt de la sine inteles.
Sinergia faptelor ne face sa credem, asa cum bine spui in versul “Si astazi ma intreb de ce n-o mai fac”,
ca mirajul pistilului poate deveni, dintr-un simplu hobby, un real si plastic mod de a fi.
Tine-o tot asa!
Hai Steaua!