Alexandra Varlam

Atingere rece si albastra. Cine si-ar dori-o? Poate doar cineva care vede dincolo de o …masca. Te iubesc, mult! Infinitul meu! Si totul se opreste dupa cuvintele astea, totul ingheata si se transforma in cea mai rece atingere din lume. A stat timpul…a stat si visul acela fierbinte ce se pierdea printre respiratiile sacadate din somn.

Ma intind pe spate. Si dintr-o data, camera pare mult mai mare. Lumina..lumina nu exista daca nu o vedem. Nu o mai vad. Mi-e bine cu mine, cu gandul la usa care intr-o zi se va deschide..Ma-ntorc pe o parte. Imi aud bataile inimii. Lacrima aluneca spre barbie si se ineaca in perna. Brusc, zambetul din coltul gurii se transforma in durere. Te-aud…”Mi-e pofta de ceva ce nu stiu cum e !” Ma-ntorc pe partea cealalata si ma vad in oglinda. Doamne, ce-am imbatranit. Ce minunat ar fi ca dimineata sa am parul alb, imaculat! Mi-e frig..mereu mi-e frig. Cearcanele se adancesc in fiecare zi, pielea nu mai e neteda si nici asa elastica…dar inca miroase a mir. Ma intorc pe burta. Simt fiecare os de la bazin cum isi face loc in salteaua tare. Imi bag mainile sub perna si imi acopar fata cu pletele parca prea lungi. Incerc sa nu mai gandesc la nimic, doar sa ma confund cu asternutul negru.

Ma-ntorc,

ma-ntind,

ma-ntorc,

ma mint,

alint si

simt….

atingerea unui inger. Albastra si rece. A trecut. A plans cu mine, dar mi-a lasat aripile. M-am invelit. Mi-e frig…mereu!