Alexandra Varlam » Ganduri

INCONSTIENTA NASTE…. MONSTRII

Alexandra — Thu, 29 Jul 2010 13:50:15 +0000

Nu stiu cum de asa brusc am avut aceasta revelatie. Ori am devenit o mare inconstienta, ori din contra, atat de constienta de tot ce mi se intampla si se intampla in jur, incat am inceput sa gandesc. Nu spun ca le stiu pe toate..ca sunt foarte prezenta in viata asta, dar cred ca nu mai sunt prea multe lucruri care sa ma “depaseasca” in a le intelege cat de cat macar. Ca mi s-a acrit? Sa spun asta? So what? Ca mi se par multe lucruri nedrepte? Sa mai spun si asta? So what? Ca ma trezesc cateodata, la auzul cate unei vesti ca imi scapa cate o lacrima, ca mi se strange stomacul, ca ma gandesc de ce oare trebuie sa fie asa..Cat conteaza asta? Cat si pentru cati mai conteaza, sau mai poate conta durerea altuia? Povestea altuia..degeaba exista. Sa fim seriosi, povestile altora nu mai exista decat pentru ei. Pentru noi, nu mai are relevanta decat propriul suc in care ne scaldam. Aruncam cu vorbe cu gesturi, inconstient. Pentru ca da, constienta, constientizarea, doare cumplit. Si nu numai ca doare, dar incarca. Cine mai suporta in ziua de azi sa se mai incarce si cu problemele altora? Si-atunci e mai bines sa fim dezinteresati si reci…Sa facem lucruri mecanic si aproape din inconstienta. Devenim niste monstruleti pe alocuri haiosi si in mare parte hidosi!

Din pacate, sau poate din fericire, ne scaldam in propria inconstienta si ne mai nastem o data….si inca o data..si inca o data!

Ce ne facem fetelor?

Alexandra — Tue, 27 Jul 2010 08:47:49 +0000

Ce te faci cand ….?

Pai chiar, ce te mai faci cand…?

Dar cand….?

Serios? De accord, dar totusi, cand…ce te faci?

Nu stiu ce sa zic, dar eu una, cand…nu ma fac…

Tu ce te faci cand…?

POVESTEA UNUI CUVANT

Alexandra — Sat, 24 Jul 2010 07:04:51 +0000

A fost o data ca niciodata un cuvant frumos. Un cuvant cald, care facea toate sufletele sa respire linistite. Care aducea zambete pe chipul tuturor..Un cuvant pe care toti si-l doreau sa fie doar al lor, sa il auda doar ei, sa il spuna doar ei.

Intr-o buna zi, o fata frumoasa dar saraca, s-a gandit sa-si incerce norocul, auzind ca regele scosese cuvantul la vanzare:

“Cel sau cea care va plati 20.000 de galbeni, sau care va inventa cea mai frumoasa poveste cu acest cuvant, va deveni proprietarul de drept al lui.”

Parintii fetei s-au rugat cu Cerul si cu Pamantul de ea sa nu incerce marea cu degetul. Sa nu atraga atentia asupra familiei lor..caci oricum nu avea nicio sansa. Dar fata avea incredere in sufletul ei. In mintea ei. Si mai mult decat orice, isi dorea ca acel cuvant sa il poata darui tuturor in fiecare dimineata, pentru a le reda zambetul de care aveau nevoie ca sa-si poata duce greutatile sufletului. Se gandi fata la acea poveste, 1001 de nopti, caci banii aceia nu i-ar fi avut nici intr-o suta de ani. Nimic nu o lasa sa isi poata duce gandurile catre “cea mai frumoasa poveste”.

Intr-o noapte insa, cand nu avea somn si cand deja tristetea ii cuprindea sufletul, zari pe cerul albastru al noptii, o stea ce traversa cu repeziciune bolta. O privi si isi puse o singura dorinta: “Fie ca tu, stea cazatoare, sa-mi dai povestea de care am nevoie pentru a putea sa ma bucur ca daruiesc acel cuvant unei lumi intregi”. Si adormi cu privirea catre geamul camerei sale.

Dimineata fata se trezi si asternu pe o hartie povestea care s-a numit : IUBIRE

Si astazi, cuvantul acesta aduce zambetul pe buzele celor care il rostesc si implinire in sufletele celor ce il simt.

Am doua dileme

Alexandra — Thu, 22 Jul 2010 07:43:13 +0000

1. Cum se numeste nevasta cucului?

2. Cum se numeste sotul bufnitei?

Ca nu stiu de ce, dar am senzatia ca sunt hermafroditi! ))))))))

Un cuvant

Alexandra — Tue, 13 Jul 2010 17:59:33 +0000

….Ma doare clipa cateodata. Asa trebuie sa fie? Tot caut in fiecare secunda, linistea. Imbrac in fiecare dimineata “haine” care doar imi vin bine. Dar cat de nepotrivite sunt pe dinauntrul meu. UN ROL..si doar SUPRAVIETUIRE. Cati stiu oare ce e in culise?

Cineva imi spunea o data ca ar fi mult mai spectaculos sa se vada ce e in spatele cortinei..Dar mie imi place sa ma ascund din ce in ce mai mult!

Capitole scurte din viata unei fete pe care aproape ca n-o cunosteam.

Flashuri..

Am trecut prin toate fara sa stiu nimic despre mine. Clipa…Atat mai ramasese din viata mea. Dar nici macar pe ea n-o vedeam. N-o simteam. Norocul a fost cand s-a deschis o usa in fata mea si a intrat…CLIPA. Cu toate astea n-am stiut sa ma bucur de ea. Am simtit ca e ultima poarta ce mi se mai putea deschide si inchide in acelasi timp. O ultima “frontiera”. A mea cu mine. Tot ce mai puteam sa fac era sa-ncerc sa o trec. Si stiam intr-o fractiune de secunda ce-aveam sa pierd si ce puteam sa castig!!!….

Randuri, cuvinte, pe care le-am scris in urma cu doi ani.

Stiam cu-adevarat ce aveam sa pierd si ce aveam sa castig…Cu toate astea ma uit acum in jur si realizez ca nu am avut cum sa-mi imaginez in adevaratul sens al cuvantului ce a insemnat pe parcursul a doi ani „pierderea” si „castigul”. Am „castigat” suflete, povesti de viata, lacrimi, zambete, emotii, momente pe care nu le-as schimba pe nimic …

De pierdut..Hm..M-am pierdut pe mine! Unii ar spune ca pretul a fost prea mare. Altii ar spune ca sunt o norocoasa. Eu inca sunt…a nimanui. O bucatica aici, una acolo, intregul nu mai exista. Daca doare? Uneori. Alteori nu simt nimic…Cu toate astea e firesc sa ma intreb unde se poate ajunge in stilul asta? Exista vreun final? Vreun capat de drum? Altfel de capat decat cel pe care nu-l putem evita niciunul? Probabil ca ar putea exista daca am trai cu totii intr-o poveste. Poate chiar in aceeasi poveste. Si desi multe dintre miliardele de povesti din lume, seamana unele cu celelalte, e clar, nu traim in aceeasi poveste. Poate pentru unii ar fi mai comod sa fim la gramada..pentru altii insa, nici gand.

Ma-ntreb totusi de ce avem momente cand un simplu cuvant (aparent), ne revine obsesiv in minte. Ajunge sa ne guverneze viata. Ne lovim de el chiar si in vis…Cu siguranta nu ne dam seama ca ni se transmite un mesaj. Si trec anii..trec si intr-o simpla zi, banala as putea spune, descoperim de fapt ce vroia acel cuvant de la noi!

POVESTILE NOASTRE!

Alexandra — Sat, 10 Jul 2010 13:53:37 +0000

Reluare?…

Ce inseamna reluare? De multe ori ne trezim ca e bine sa reluam ceva ce am facut si n-a iesit asa cum ne doream. Sau din contra, sa reluam ceva ce ne-a placut ca a iesit atat de bine, incat devenim foarte siguri pe noi, ca mai putem face inca o data acelasi lucru, dar mult mai bine. Gresit! Reluam si nici gand sa mai iasa la fel de bine..reluam si nici gand sa mai iasa. De cate ori ti s-a intamplat tie? Poate nu stam sa numaram esecurile, dar cu siguranta nu numaram nici reusitele..Pentru simplul motiv ca nu stim nici macar sa ne bucuram, iar de intristat suntem satui. Mi s-a mai intamplat in viata asta sa am momente in care sa ma simt ca intr-o bucla tampita. Ceva din care nu mai eram in stare sa ies orice as fi facut. Si emotional si professional…si…si…si. Stateam si ma gandeam cum sa rup firul acela ce facea legatura permanenta si realmente nu reuseam, desi theoretic stiam foarte bine ce am de facut.

Dar astea sunt povestile noastre. Povesti de viata pe care, vrem – nu vrem, le caram cu noi. Povesti la care cei din jurul nostru se uita si analizeaza..Ne judeca sau nu. Se mira.. se bucura.. sau rad ca ne doare sufletul. Se razbuna stiind ca avem puncte slabe pe care candva le-am impartasit. Intr-un moment de slabiciune, sau poate de dragoste, sau pur simplu din nevoia de a comunica..

Povestile noastre..

Povesti pe care multi dintre noi le impartasim..Si care de multe ori se intorc impotriva noastra. Poate ca e normal. Lumea are nevoie de povestile celorlalti, de confirmari ca nu doar ei se bucura, sufera, plang sau rad. Au nevoie sa stie ca nu doar ei au fost inselati, nu doar ei insala, mint sau fura..fie ca fura zambete, fie ca fura vieti.

Sa ne bucuram ca avem povesti. Sa ne bucuram ca mai avem ce impartasi, dar sa nu uitam ca ar fi bine sa invatam sa mai pastram cateva “piese” si pentru noi. Doar pentru noi.

Bogatiile ne sunt copiii..

Saracia ne este..pierderea celor dragi pe care n-am stiut sa-i apreciem cat au fost langa noi.

Sa-i respectam si sa-i iubim pe INGERI!

Vacanta bate la…cine a fost cuminte!:)))))

Alexandra — Wed, 07 Jul 2010 15:39:53 +0000

De astazi..o pauza bine-meritata! Vacanta placuta tuturor!

“VANZARE – CUMPARARE”

Alexandra — Tue, 06 Jul 2010 11:06:29 +0000

Cand eram mica am auzit ca cel mai bine e sa cedezi primul. Cica ar fi dovada de desteptaciune. Culmea, niciodata nu mi s-a parut asa, drept pentru care nu am actionat niciodata dupa principiul asta. Pana intr-o zi..mai exact saptamana trecuta. E clar, de la o varsta ajungi mai intelept.:)) Glumesc. Nu e vorba despre intelepciune. Si mai ales la mine. Ma uit in oglinda si realizez ca ar trebui sa fiu cel putin stupida si penibila sa ma lupt cu cine nu poate duce. Sa-mi consum energia pentru persoane care nu valoreaza nici cat negru sub unghie. Oameni care cred ca sunt importanti doar pentru ca atrag atentia asupra lor prin tertipuri ieftine. Cuvinte urate, obsesii sexuale, talente false si aberatii pe aceeasi tema…De ce dracu multimea se duce mereu dupa specimene care miros urat? Dupa fiinte care dau din gura mult si prost, care spun mereu aceleasi lucruri folosind alte cuvinte? De ce e deseori mai simplu sa te pui la picioarele celui care cica e „puternic” doar prin faptul ca face pe clownul. De exemplu, mi s-ar parea mult mai interesant sa ma gudur pe langa un personaj care in fiecare zi „aduce” ceva nou, decat pe langa unul trist si plictisitor, dar care mereu castiga doar pentru ca naste teama. E atat de simplu sa inspiri teama..ohoo..un pic de agresivitate verbala, asezonata cu putina aroganta puerila, plus senzatia incalcarii teritoriului intim si gataaaa! Prostimea face pe ea! De cativa ani stau si observ cum daca esti mereu altcineva, e obositor pentru ceilalti. Daca aduci mereu ceva nou, e greu sa te „urmeze” cineva, sa iti tina isonul. In schimb, daca ai 3-4 idei fixe pe care le tot trambitezi, te-ai scos. Esti lider, formator de opinie si mai ales „nenea rau” de care le e frica. Asta numesc spalare pe creier si nu in ultimul rand, RETARDARE IN MASA. Am intalnit oameni extrem de isteti, de dezghetati, care s-au ingropat singuri de frica altora. Prieteni buni, care si-au vandut sufletul unor surogate de personaje stupide, care se autointitulau „divini”, „zei”, sau mai stiu eu ce alte denumiri stupide. Am inteles ca lumea nu se va duce dupa unul care ii va spune ce sa faca, din contra, dupa cel care va stii sa ii toarne in ureche ce vrea sa auda, dar pe de cealalta parte sa il manipuleze cum doreste. Daca stii putina psihologie..te-ai scos. Intrebarea este cam cata vreme poti sa ramai in asa zisul „varf”? Nu prea mult..pana la urma se vor prinde si te vor linsha! Desigur, daca as putea as face lumea sa inteleaga ca pierde timpul inchinandu-se la „chipuri cioplite”. Dar mai mult ca sigur ca nu o sa fiu in masura sa conving vreodata. Tocmai de-asta ma ghemuiesc la locul meu cald si primitor si las pe cei ce cred ca au multe OO si mult creier, sa se joace cu nervii celorlalti. Vreau sa spun ca totusi mai sunt cateva persoane, pe care le pastrez cu sfintenie in sufletul meu si care de niste ani de zile nu au „cazut” in adoratia tampa pentru asa numitii „lideri” inspaimantatori, cu care daca reusesti sa ajungi sa fii prieten, te-ai realizat in viata. As fi vrut sa enumar oamenii care au dat dovada de reala verticalitate ..dar nu e inca momentul. Promit s-o fac saptamana viitoare..sa mai treaca un week-end! E clar ca mai devreme sau mai tarziu, lumea se cerne!

La ba(s)!

Alexandra — Tue, 06 Jul 2010 07:00:51 +0000

Stateam azi si ma gandeam ca de multe ori in viata realizezi ca cel mai greu de suportat e sa vezi cum cei care se bat cu pumnii in piept ca te iubesc, te demonteaza dintr-o singura miscare. In prima faza, iti vine sa te razbuni. Apoi, daca te gandesti o secunda in plus, iti dai seama ca nu merita efortul. Scarbe de oameni sunt peste tot. Rautatea e cel mai la indemana gest in ziua de azi..Si m-am acrit de fiinte care se autointituleaza oameni, dar care sunt animale de prada. Stau si pandesc ani de zile, pana cand gasesc momentul potrivit sa atace. Apoi, de ca si cum tot ce prind este ceea ce au construit ei, isi insusesc fara nici cea mai mica urma de bun simt.

Bai tristilor, bai incapabililor, bai fetitzele lu mama urate si nefericite, e cumplit de jenant ce faceti..Incercati fratilor sa faceti ce va pricepeti mai bine, nu altceva. E plin de catelusi mici si agitati, care latraaa..aoleeeeu. Da’ ce latra. Nu mai ejaculati pe unde apucati, ca intr-o buna zi o sa va incleiati in propriile mizerii. Nu de alta, dar ulciorul nu merge de multe ori la apa. Si zau, e loc pentru toata lumea! Stati dracu la un loc, ca o sa va explodeze ceva sub cur cand va asteptati mai putin. Nu va mai dati viteji, nu va mai credeti ninja mici…e periculos rau!

Ce e drept, majoritatea asteptam “osul cel mare”! Poate pica, poate pica! Stam la cate o “masa” cu ochii blajini si privim catre cel ce rontzaie tacticos un ciolan. Se stie ca orice caine isi lasa balele sa curga in voie pe caldaram si isi ia privirea de “amarat” si “infometat”, pentru a obtine osul. Poti sa nu-I dai? O doamne, nici gand! Cateodata chiar iti sta in gat ce mananci…! Ii dai osul, se tolaneste pe langa tine, se gudura si se apuca de ros. Nimic nu e mai bun decat osul altuia! Doar ca pana si “oasele” altora s-au scumpit…..

CLIPA IMI SPUNE:

Alexandra — Mon, 05 Jul 2010 19:33:39 +0000

Sunt aici chiar de ma vezi, chiar de nu… am sa iti raspund, iar tu, vei citi printre randuri. Daca nu ai invatat sa faci asta, am sa te ajut… nu e greu… trebuie doar sa vrei sa privesti dincolo de aparente, dar mai ales sa inveti sa nu lasi iluzia sa se strecoare incet, incet in inima ta… E atat de usor sa visezi cu ochii deschisi dar atat de greu sa treci prin viata cu fruntea ridicata… sunt doar ganduri pe care le-am transformat in cuvinte pentru tine. Mi-ai daruit un colt de cer prins intr-o raza de senin… Sunt inca aici.

Oricat de greu ar fi, nu trebuie sa uitam sa speram la o clipa de fericire… la un strop de fericire. Nu esti invins atunci cand sangerezi si nici atunci cand ai lacrimi in ochi, adevarata infrangere este renuntarea la speranta.

Uneori simti ca nimic nu mai are sens iar totul se prabuseste in jurul tau. Ramai singur, printre ruine. Nu pleca privirea si nu plange. Arunca timpul in ureche si asculta-i tacerea… ticaitul lui este raspunsul la toate intrebarile.