Ma afund in raceala noptii care pana mai saptamanile trecute mi-era atat de dorita..Imi indrept privirea spre cer si vad cum pana si Luna fuge de mine..Ma doare sufletul pe care nu-l mai am pentru ca l-am pierdut cu foarte multi ani in urma, daruindu-l exact acelei persoane care merita cel mai putin…Si reusesc totusi sa zambesc atunci cand vad in oglinda de fiecare dimineata ca inca mai…zambesc…!
Am nevoie de aerul de pustoaica ce odata se placea cand isi tragea blugii pe ea dimineata si pleca la scoala cu sufletul la gura, doar pentru ca stia ca in prima banca din mijloc, gasea trandafirul rosu in fiecare dimineata. Care nu facea altceva decat sa-si picteze visele pe care stia atat de bine ca si le va implini intr-o buna zi…
Am nevoie de cine are nevoie de mine…Dar nu stiu niciodata sa “recunosc” ca e atat de greu sa suporti nevoia celorlalti de tine! Cand esti sigur ca au nevoie de tine…fugi! Ma intreb de ce fug??? Si cateodata am senzatia ca stiu foarte bine de ce…De MINE! Alteori nu mai sunt asa de convinsa ca asa e.
As vrea sa ma trezesc intr-o zi si sa am raspuns la toate intrebarile pe care mi le pun..la tot ce ma macina si nu inteleg…As vrea sa dau timpul inapoi, dar fara sa schimb nimic din ce-am trait. Doar pentru a retrai minut cu minut, secunda cu secunda;
SI SA INTELEG!
robert says:
draga mea, ai o fixatie, de ce tot iti cauti sufletul pierdut? ce vrei sa faci cu el ca din cate am constatat pe propria-mi piele nu foloseste la nimic:))
Oct 07, 2008, 15:59