…Asa mi-am spus candva!
De-asta mi-am intors totul impotriva mea..
De-asta, ani de zile, am fost o simpla statuie…
De-asta am uitat sa zambesc…
De-asta nu mi-au mai placut oamenii…
De-asta cei patru pereti din demisolul meu, erau mai aproape de sufletul meu decat orice si oricine…
De-asta nu imi mai doream sa vad ca rasare soarele…
De-asta…de-asta…de-asta..
Probabil ca multa lume se va intreba ce s-a schimbat.
Nimic si totul. De ce? doar pentru ca faptul ca am ajuns la concluzia ca este absolut imposibil sa nu mai ai ce sa iubesti! Ca vine o zi cand te trezesti dimineata, si spalandu-te pe fata deasupra chiuvetei, ridici capul privindu-te in oglinda si macar o data in o suta de zile, zambesti! E clar ca macar pentru o fractiune de secunda iubesti starea aia..momentul ala care te-a facut sa zambesti. Poate ca nici nu stii de ce..dar poate ca nici nu conteaza de ce. In schimb, lumea de “afara” te “judeca” fara sa te cunoasca. Pune “stampile”. E foarte usor sa o facem fiecare dintre noi. Dar ne-am gandit vreodata cat e de nedrept? Cum si de ce ne permitem sa judecam ceea ce ne lasa altii sa vedem? Cine suntem sa avem impertinenta si nesimtirea de a trage concluzii atata timp cat nu traim in pielea aceluia?
M-am trezit si eu – evident – in aceasta postura. Cea de a fi judecata fara ca persoana respetiva sa stie prea multe despre mine. M-am trezit ca persoana aceea, “citind” o simpla harta a destinului, a avut tupeul de a ma cataloga intr-un fel sau altul. De a stii mai multe despre mine decat as putea eu sa stiu vreodata. De a descrie cate masti am..si cum ar trebui sa mi se intample sa mai cada una cate una, pentru ca ceilalti sa vada cine sunt cu adevarat…Hm..Dar, ma intreb, in oglinda de acasa, s-a uitat vreodata? Si daca da, ce a vazut? Sau, a vazut vreodata dincolo de o simpla imagine? Nu am de gand sa “judec” la randu-mi. Dar am de gand sa ma apar de acum incolo de persoane care isi permit sa apese pe acceleratie, incercand cu tot dinadinsul sa intre in spatiul meu intim…
Sunt ceea ce vreau sa fiu…
Sunt si ceea ce au vrut timpul si oamenii, sa fiu…
Sunt rea si buna…
Sunt asa cum sunt…
Nu vreau sa ma iubeasca si nici sa ma urasca nimeni…
Nu cer nimic in schimbul a ceea ce sunt…
Sunt doar o voce si..o imagine, pentru majoritatea. Nu lupt sa-mi castig un loc fruntas in viata fiecarui om cu care am tangente…Dar..cred ca atata timp cat RESPECT, merit sa fiu RESPECTATA!
Nu uitati, LIPSA DE RESPECT este o mare problema a zilelor noastre.