Cald. Foarte cald. Desi munte..nimic intamplator ca tocmai acolo, pe pamant romanesc odata, muntele se varsa in mare. Ti-e sete? Foarte simplu. La picioarele Sfantei Fecioare gasesti o fantana cu apa buna de izvor rece.

Iar la poalele muntelui, dupa labirintul florilor, al vinurilor si al armelor de la Curtea Reginei, incins de soare, poti face o baie in Marea cea Neagra si sarata. Sufletul Reginei, o mare de flori. De ce-ar fi fost Ferdinand mai prejos? De ce sa n-aiba si el o gradina care sa arate cum ii e sufletul? Nimic mai simplu: te asezi pe linia chiparosilor si te inclini putin catre stanga. Brusc in fata ochilor se deschide desertul cu cactusi uriasi. Sufletul Regelui Ferdinand. Te ridici in pozitia initiala si te apleci de data asta catre dreapta. Sufletul Reginei Maria, colorat, cald si viu se deschide intr-o gradina pe care multi dintre noi, habar n-avem s-o “citim”. Te uiti apoi catre varful picioarelor si realizezi ca esti intr-o apa mica curgatoare, care adapa ambele gradini. Ambele suflete…O intelegere aproape tacita intre cei doi, de a imparti viata! Viata cu povestile ei, urate, frumoase..cu toate cele.

Hm, multi ar spune ca istoria e de ajuns ca sa stie povestea Reginei Maria, povestea Cadrilaterului. Sincer? Nu m-a interesat niciodata bucata asta din poveste. M-am trezit doar in mijlocul unui labirint viu, construit in 4 ani de catre o femeie. O femeie despre care multi nu stiu nimic…nu vor sa stie si nu vor stii probabil, niciodata. Am decis insa ca eu sa urmez acea energie si acel labirint. Si sincer, inafara de simplitatea debordanta a domeniului Majestatii, nu m-a izbit nimic mai tare decat jiltul acesteia, asezat culmea, nu in asa numitul “Castel”, ci pe malul marii, pe faleza. O bucata de piatra din care cineva a scos la iveala un scaun, pe care femeia puternica se aseza sa priveasca linia unde cerul se contopeste cu marea .

Nu-i asa ca ati vrea sa vedeti cum o cascada se varsa in mare? Apa dulce se varsa in apa sarata. Nu-i asa ca ati vrea s-o cunoasteti pe aceasta cascada care a cucerit o Regina? O Regina care a construit un domeniu simplu, in jurul unei cascade ce se rostogoleste dintr-un pisc de munte.

O Regina careia i-au ajuns 3 camarute mici si o baie modesta.

O Regina care a fost extradata mai apoi, de propriul fiu (Carol al II-lea) si care cred ca se bucura si acum ca a murit inainte de a vedea cu ochii ei, cum pamantul caruia i-a dat viata, a trecut intr-o alta tara, doar pentru ca Hitler a avut nevoie de asta. O Regina frumoasa care a stiut sa iubeasca si sa lase in urma ceva ce noi, romanii, habar n-avem. O Regina care daca astazi ar mai putea sa se plimbe prin propriul labirint, ar muri in cateva minute vazand mizeria in care se scalda locul acela magic. Daca azi s-ar mai aseza pe jiltul ei de la poalele muntelui, ar vedea la cativa metrii, o gramada de umbrele jegoase, un rest de plaja infect, pe care se parguiesc la soare funduri si sani mai mult sau mai putin apetisante…gunoaie cu tona si ar auzi, nu sunetul valurilor, ci manele bulgaresti de prost gust, din tavernele plantate strategic pentru a scoate bani din locatia de odinioara. Jenant, jegos si…de neiertat.

Dar sigur, e punctual meu de vedere. Poate prea sensibilos pentru aceste vremuri si poate lipsit de flerul marketingului secolului 21. Prefer totusi sa ma pierd sufleteste prin domeniul magic al unei epoci absolut drepte, din punct de vedere sufletesc, macar…Sau poate nu.

Polemica, Coane fanica, polemica. Important e totusi altceva. Ce a ajuns sa ne mai intereseze pe lumea asta..Nimic. Mint. Ne intereseaza cat bagam in noi. Ca porcii. Cati bani mai investim in mizerii ca tzigarile, bautura, femeile usoare sau mai stiu eu ce porcarii care nu fac altceva decat sa ne manance sanatatea la propriu.

O bucata de pamant romanesc aici, o bucata de pamant romanesc catre unguri…imprastiati in lume, neavand interes catusi de putin pentru ceea ce stramosii nostrii au respectat pana la Dumnezeu si inapoi. Exista o vorba: “din pamant ne nastem, in pamant ne intoarcem”. Ar trebui ca macar din acest motiv sa ne respectam pamantul. Sa avem grija de el macar cu gandul. Sa mergem din cand in cand sa-l vedem. Sa intelegem ca alta data, oameni cu stare si scaun la cap, faceau ceva cu adevarat. Nu apareau chiombi si atarnandu-le suvitele ce le imbracau cheliile, in mijlocul poporului lor, dandu-le intalnire in fiecare luna, la km 0, in schimbul unui vot! Oameni care in 4 ani amarati au construit un imperiu de care ar trebui sa fim extrem de mandrii. Pamant romanesc vandut pentru sustinere politica…hehe! O regina care a iubit si respectat toata tagma inteligentei romanesti din acea vreme. Care a avut grija de pictorii cei mai de seama ai Romaniei. De mintile luminate ce ajutau Romania sa fie respectata si slavita in adevaratul sens al cuvantului. Doctori, matematicieni, muzicieni, artisti…

Din pacate, astazi am uitat sa dam cezarului ce-I al cezarului. Am uitat sa mai creem oportunitati tinerilor artisti sa ne duca numele de roman mai departe. Am uitat sa ne bucuram de lucrurile simple, cum ar fi 3 camarutze modeste pe care sa ni le numim “propriul castel”. Avem nevoie de vile, viloaie, masini scumpe si cat mai multe opulenta. Nu sunt o patrioata, pentru ca tara asta in care m-am nascut, e condusa de oameni care m-au invatat ca trebuie sa plec de-aici. Ca e o rusine sa fi roman, ca niciodata aici nu o sa am nicio sansa de a face ceva. Ca nu o sa pot trai nicicand din picturile mele…ca sunt prea saraca pt a visa la ceea ce altii numesc “lipsa grijii zilei de maine” si ca ar trebui sa umblu cu capul plecat ca m-am nascut pe pamant romanesc.

Pacat!