Hai sa va spun o poveste. Aseara priveam spre o fereastra unde doi indragostiti se tineau in brate si se uitau la cerul instelat si la luna ce se ascundea printre blocuri. Camera era luminata de o lumanare mare alba. Puteam distinge doua siluete ce fumau lent cate o tigara. El o saruta cu pasiune pe tot corpul. Era absorbit de privirea ei. Dupa vreo 5 minute au plecat de langa fereastra si au inceput sa se iubeasca, din nou … ca si cum ziua si noaptea nu le-ar fi ajuns.
Azi, i-am vazut din nou. Dar nu in aceeasi ipostaza. Ea obosise … sa mai spere, sa mai lupte, sa mai inteleaga un suflet ce o doreste atat de mult … Dupa ani si ani de chin isi gasise din nou puterea de a iubi ca la 18 ani. Viata ia pus in cale un nou suflet. Tanar, neatins inca de iubirea absoluta. Un suflet ce a ardea pe zi ce trece din ce in ce mai mult. Ea a decis sa calce pe visele lui … numai pentru a-si continua viata cu care se obisnuise de atata vreme. Atunci el a facut ceva ce niciodata nu a reusit sa faca. Lacrimile i-au inecat ochii … sufletul i-a fost sfaramat. Pentru prima oara in viata … a reusit sa planga din dragoste exact in fata ei … “Cum mi s-a intamplat asta ? Tocmai mie ? Eu ce nu lasam niciodata nimic sa-mi treaca pragul sufletului. Eu, cel care am iubit-o mai mult ca pe viata mea … A fost sora ce nu am avut-o, mama ce nu m-a inteles niciodata …. A fost oglinda in care ma priveam si realizam ca fara ea … nimic nu mai are sens. Cu ce am gresit ? Ca am dorit-o atat de mult ? Ca am vrut sa ii cad in genunchi .. si sa o cer in casatorie ? Cu ce am speriat-o ?” Intrebarile curgeau ca sangele dintr-o rana ce nu s-a vindecat niciodata … dar raspunsurile erau seci, reci … lipsite de sentimentele ce umplusera camera cu lumanari din seara precedenta.
Am luat-o de mana si i-am spus … “Viata mea este alaturi de tine. Mi-am trait varsta … nu mai am nevoie de lucruri marunte si insignifiante. Vreau familia pe care n-am avut-o niciodata. Voi ramane langa tine tot restul vietii. Voi fi langa tine la bine si la rau. Iti voi fi cel mai bun prieten, care iti va intelege toate probleme. Mi-as da si viata numai ca tu sa traiesti asa cum ti-ai dorit odata.”
De ce unii renunta … asa usor ? Cand iubirea se construieste atat de greu. Numai Dumnezeu stie cat am suferit dupa ea. Cate nopti am plans si nu am mai vrut sa adorm de frica sa nu o pierd. As lua viata de la capat. As schimba niste lucruri. Numai pentru ea. M-as transforma in apa ce ii uda trupul de fiecare data cand se spala. As deveni aerul pe care il respira. Nimeni nu a iubit vreodata asa … Ma simt calcat in picioare, sfaramat …dar tot o iubesc pana la moarte. Imi vine sa mor, dar stiu ca dincolo nu as mai fi cu ea. Daca drumul asta se infunda acum, ce a mai ramas din mine va muri aici. Voi fi doar un corp ce isi duce viata de pe o zi pe alta, fara sa se mai gandeasca la vise si sperante de viitor. Nu mai vreau sa simt vreodata. Ma doare mult prea tare.
Pentru mine a fost totul. Pentru mine a fost inceputul si sfarsitul…meu. Vreau sa mor si sa ma trezesc in bratele ei. Nu mai pot. O vreau inapoi. Vreau doar sa-i daruiesc viata mea. Am demonstrat ca inteleg si ca pot sa astept. Un an, doi, trei … o viata. Numai ca sa aibe incredere in mine, pentru ca nu stiu sa fac rau. Nu stiu sa o ranesc. M-as rani pe mine. Te rog …,
- Daca viata este atat de scurta, iubirea atat de sfasietoare, batranetea atat de grea … de ce ne batem joc de adevaratele sanse ce ne ies in drum ? Unii au cunoscut iubirea, altii au cunoscut deziluzia. Altii si-au pierdut increderea in toti. Dar cineva, intr-o buna zi … iti arata in drum un zambet, o privire, un suflet ce-ti spune “te iubesc”. Iar daca asa este viata … atunci n-as pierde o clipa din ea.
P.S. Sunt oglinda ta. Sunt cerul tau. Sunt chipul tau. Sunt ochii tai. Sunt visele tale. Sunt trandafirul rosu.
Invata sa iubesti din nou, dar de data asta pe cel care merita cel mai mult.
M
