….Ma doare clipa cateodata. Asa trebuie sa fie? Tot caut in fiecare secunda, linistea. Imbrac in fiecare dimineata “haine” care doar imi vin bine. Dar cat de nepotrivite sunt pe dinauntrul meu. UN ROL..si doar SUPRAVIETUIRE. Cati stiu oare ce e in culise?
Cineva imi spunea o data ca ar fi mult mai spectaculos sa se vada ce e in spatele cortinei..Dar mie imi place sa ma ascund din ce in ce mai mult!
Capitole scurte din viata unei fete pe care aproape ca n-o cunosteam.
Flashuri..
Am trecut prin toate fara sa stiu nimic despre mine. Clipa…Atat mai ramasese din viata mea. Dar nici macar pe ea n-o vedeam. N-o simteam. Norocul a fost cand s-a deschis o usa in fata mea si a intrat…CLIPA. Cu toate astea n-am stiut sa ma bucur de ea. Am simtit ca e ultima poarta ce mi se mai putea deschide si inchide in acelasi timp. O ultima “frontiera”. A mea cu mine. Tot ce mai puteam sa fac era sa-ncerc sa o trec. Si stiam intr-o fractiune de secunda ce-aveam sa pierd si ce puteam sa castig!!!….
Randuri, cuvinte, pe care le-am scris in urma cu doi ani.
Stiam cu-adevarat ce aveam sa pierd si ce aveam sa castig…Cu toate astea ma uit acum in jur si realizez ca nu am avut cum sa-mi imaginez in adevaratul sens al cuvantului ce a insemnat pe parcursul a doi ani „pierderea” si „castigul”. Am „castigat” suflete, povesti de viata, lacrimi, zambete, emotii, momente pe care nu le-as schimba pe nimic …
De pierdut..Hm..M-am pierdut pe mine! Unii ar spune ca pretul a fost prea mare. Altii ar spune ca sunt o norocoasa. Eu inca sunt…a nimanui. O bucatica aici, una acolo, intregul nu mai exista. Daca doare? Uneori. Alteori nu simt nimic…Cu toate astea e firesc sa ma intreb unde se poate ajunge in stilul asta? Exista vreun final? Vreun capat de drum? Altfel de capat decat cel pe care nu-l putem evita niciunul? Probabil ca ar putea exista daca am trai cu totii intr-o poveste. Poate chiar in aceeasi poveste. Si desi multe dintre miliardele de povesti din lume, seamana unele cu celelalte, e clar, nu traim in aceeasi poveste. Poate pentru unii ar fi mai comod sa fim la gramada..pentru altii insa, nici gand.
Ma-ntreb totusi de ce avem momente cand un simplu cuvant (aparent), ne revine obsesiv in minte. Ajunge sa ne guverneze viata. Ne lovim de el chiar si in vis…Cu siguranta nu ne dam seama ca ni se transmite un mesaj. Si trec anii..trec si intr-o simpla zi, banala as putea spune, descoperim de fapt ce vroia acel cuvant de la noi!
